Plec în unele dimineți de acasă, mânată de dorința de a mă reîntoarce cât mai repede. Astăzi este una dintre acele zile în care abia aștept să termin programul la lucru, să deschid ușa casei mele și să mă liniștesc. Sfârșitul de săptămână mă găsesește destul de obosită, însă reușesc relativ rapid să-mi schimb această stare – uneori doar gândindu-mă la faptul că în următoarele două zile sunt liberă. Liberă să fac orice, să merg oriunde. Și-atunci îmi dau seama că job-ul nu este ideal, că timpul este oricum prea scurt și că indiferent de cât de tare aș încerca…mereu o să mai existe ceva de făcut, ceva de văzut în lumea aceasta mare.

Mă surprind adesea călătorind cu mintea, ori planificând minuțios vacanțe lungi și pline. Așa cum am mai declarat în nenumărate rânduri, călătoritul rămâne una dintre pasiunile mele, aeroportul – unul dintre locurile mele preferate, bagajul, un calvar, dar ceva ce iubesc să fac – și în egală măsură detesc să desfac.

Sfârșitul de vară m-a obligat, cumva, să fac retrospectiva lunilor trecute. Mi-am dat seama că a fost o perioadă plină, încărcată de bucurii, de plimbări, de râsete în familie și de confesiuni între prieteni. Încercăm, atât eu cât și partenerul meu de viață, să alungăm pe cât se poate rutina, chiar dacă există zile agitate în care ne dorim oarecum să reintrăm într-un ritm normal, liniștit. Paradoxal, știu. Ceea ce vreau să spun, însă, este faptul că atât eu, cât și el, știm că viața nu este despre alergătura constantă dintre job și casă, între carieră și familie. Am învățat, în timp, că o cafea, ori o carte bună, nu strică nimic, din contră, reușesc să destindă, ba chiar să construiască.

Alegerile ne aparțin și depinde numai de noi să facem alegeri care să ne împlinească sufletul, spiritul. Într-unul dintre articolele trecute vă spuneam același lucru despre priorități, cum fiecare își dorește lucruri diferite și luptă în maniere diferite să le obțină, cum nu este normal să judecăm fiecare mișcare a celuilalt, ori să fim invidioși pe succesul celui de lângă noi.

Știu că adesea v-am promis, aici, că am să abordez un anumit gen de subiect, ca mai apoi să îl fac uitat. De fapt, nu am uitat nimic, ba chiar poate că o parte din mine știa încă de la început că nu o să scrie vreodată pe anumite teme. De cele mai multe ori, atunci când îmi doresc cu adevărat să spun un lucru, îmi asum și o fac pe moment, nu aștept timpul potrivit. Acestea sunt doar amânări, scuze prostești..subiecte pe care vreau, dar nu prea vreau să le abordez. Și totuși..în viitor nădăjduiesc să-mi fac curaj să scriu despre schimbările din ultimele luni, care, cumva, spun multe și despre judecata celorlalți, dar și despre invidia succesului celor de lângă noi.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște