Nu poți spune Târgoviște, fără să te gândești la romanță și nu poți spune romanță, fără să-ți vină-n gând Alina Mavrodin Vasiliu, unul dintre cei mai aprigi promotori ai acestui gen muzical și ai festivalului cu nume similar.
Lesne de înțeles, așadar de ce ediția de anul acesta a Zilelor Cetății cuprinde în programul artistic evenimentul ”Romanța ne unește” susținut, în această seară, de la ora 18.00, în Parcul Chindia, de Alina Mavrodin Vasiliu. Interpreta va sărbători astfel, alături de public și de invitații săi, pe scenă, 35 de ani de activitate artistică.
Așadar, toți cei care iubesc muzica de calitate și, în special romanța au întâlnire, diseară, cu reprezentanți de seamă ai acestui gen muzical, acompaniați de prestigioasa orchestră ”Folclor” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău.

AUTOR: F.S.














