You are currently viewing Salvamont Poiana Brașov a intervenit pentru salvarea a două persoane care coborau cu bicicleta

Salvamont Poiana Brașov a intervenit pentru salvarea a două persoane care coborau cu bicicleta

Două solicitări si-au găsit rezolvare, în cursul zilei de astăzi. Ambele sesizări au vizat persoane care coborau cu bicicleta.
În primul caz, a fost vorba despre un practicant care a căzut pe traseul de coborâre Blue Line și care a suferit un traumatism de membru inferior, necesitând transport către unitatea spitalicească cu un echipaj SMURD, pentru controale suplimentare de specialitate.
În celălalt caz, ciclistul care cobora pe Drumul Roșu a suferit plăgi escoriate, în cazul acestuia nefiind necesar transferul către alt echipaj medical.
Evenimentul Up to Postăvaru, început vineri cu Campionatul Național de Downhill, a continuat astăzi, cu alte 3 probe: cross country, alergare montană și E-bike (biciclete electrice). Ca și în zilele precedente, am acordat asistență salvamont, cu echipe mobile, pe traseele de concurs.

Menționăm că niciuna dintre persoanele accidentate astăzi nu era concurentă în cadrul evenimentului mai sus amintit.

Editor: I.F.A.