You are currently viewing Vacanță la mare pentru beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” – Gura Ocniței

Vacanță la mare pentru beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” – Gura Ocniței

Este greu să descriem în cuvinte bucuria adulților cu dizabilități de la Centrul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Gura Ocniței, din cadrul DGASPC Dâmboviţa, după câteva zile petrecute la mare. Au fost în vacanță, iar pentru unii dintre ei a fost prima întâlnire cu marea. La vederea infinitului albastru au rămas fără cuvinte, iar emoțiile lor ni le-au transmis și nouă. Au spus că au simțit furnicături prin tot corpul în fața unui asemenea peisaj frumos. Zâmbetele lor au spus totul! S-au bucurat din plin de fiecare moment petrecut pe malul mării, și-au făcut prieteni noi, iar acum vorbesc doar despre vacanța lor minunată. Sejurul s-a încheiat cu o plimbare pe faleza Cazino Constanța.

Asemenea bucurie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul ”familiei @Toneli” și al firmei BDO TAX SRL BUCUREȘTI. Mulțumim din suflet sponsorilor, pentru generozitate și pentru că s-au gândit la cei care nu au avut norocul de a merge în vacanță la mare până acum.

Merită mulțumiri și gazdele atât de primitoare și de răbdătoare, care s-au împrietenit imediat cu adulții cu dizabilități.  Carmen și Adrian Vîrtopeanu și-au deschis ușile și sufletele pentru grupul de turiști speciali și le-au oferit un sejur special.