Au început ”Zilele Vânătorilor Români”, singurul eveniment de cultură, tradiție și educație cinegetică și de conservare activă a faunei sălbatice organizat în România, la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”.
Sunt două zile pline de conferințe de specialitate, ateliere gastronomice cu specific vânătoresc, concurs de frumusețe canină, lecții și demonstrații de dresaj.
”Zilele Vânătorilor Români” reprezintă sărbătoarea tradițională a breslei vânătorilor care, an de an, reunește publicul larg și vânătorii în jurul valorilor care fac această activitate actuală și în prezent: educarea responsabilității asumate pentru conservarea unui mediu natural sănătos, tradiția, credința și familia.
Pentru ediția din acest an, organizatorii au pregătit o serie de activități care își propun să inițieze publicul în înțelegerea necesității vânătorii în epoca în care trăim. Acesta este, de fapt, cel mai sustenabil efort al oamenilor pentru menținerea într-o stare de conservare favorabilă a faunei sălbatice și a habitatelor naturale ale acesteia.
Astăzi are loc și procesiunea cu relicvele Sfântului Eustațiu, protectorul familiei și al vânătorilor în Biserica Ortodoxă, în incinta muzeului.
Aceasta se va desfășura începând cu ora 15:15 în prezența unui alai al vânătorilor cu păsări și câini de vânătoare, care va fi urmată de o slujbă de binecuvântare în marja începutului noului sezon de vânătoare.
Editor: I.F.A.














