Locuitorii din Brănești sunt așteptați pe 9 octombrie, la Centrul de Cultură și Tradiție Populară „Stan Rizescu”, pentru recoltarea de analize gratuite, în cadrul campaniei „Nu am făcut destul 2022”. De asemenea, în perioada 15-16 octombrie 2022, medici specialiști vor efectua consultații medicale, în cadrul aceleiași campanii.
Investigațiile realizate de aceștia sunt:
-analize de sânge (hemoleucogramă, profil lipidic, PSA, creatinină serică, calciu seric, fosfor seric, uree, rata filtrării glomerulare);
-analize de urină (urină biochimie și sediment);
-ecografii mamare cu trimitere la mamografie pentru pacientele cu recomandare de la medicul care face ecografia;
-ecografie și consult urologic;
-consult dermatologic.
„Nu am făcut destul” este o caravană de investigații medicale gratuite în mediul rural, a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, care ajunge de 9 ani deja, în câte cinci județe anual, pentru a testa minim o mie de oameni cu scopul de a facilita diagnosticul pentru boli oncologice.
Pentru programări, sunați la telefon 0738962655 – Diana Pricop.
AUTOR: F.S.














