Tradiția primirii turiștilor pe locația actualului Hotel Peștera se îndreaptă, cu pași siguri, spre împlinirea centenarului. Într-o zi de 21 septembrie, acum 99 de ani, în inima munților, acolo unde cerul inundă crestele, avea loc inaugurarea primei case de adăpost, Casa Peștera.
Foști membri ai STR (Societatea Turistilor Români), Mihai Haret, Bucura Dumbravă, Emanoil Bucuța, împreună cu Ioan Bianu, D.Z. Furnică, Aurel Stănescu, Sophie Bragadir și Mircea Nenițescu, grupați din 1921 sub titulatura Asociatia Turistică Hanul Drumeților, au hotărât să construiască o casă de adăpost pentru iubitorii muntelui, „Casa Peștera”, chiar în centrul geometric al Bucegilor, în Poiana Crucii la 1610 m altitudine, în imediata apropiere a Cheilor și Peșterii Ialomiței.
În anul 1922 începe tăierea lemnului pentru viitoarea construcție precum și împrejmuirea terenului „pentru ca flora să se poată desvolta în voie, astfel ca să se înfăptuiască acolo, primul Parc Natural din România”. Intenția fondatorilor a fost să țină deschis permanent Casa Peștera și cu timpul, „localitatea să devină stațiune pentru sporturile de iarnă”.
„În toamna aceluiași an, mai exact la 21 septembrie 1923, a avut loc inaugurarea în prezența a peste 60 de iubitori de munte.
Înzestrată cu sobe de teracotă, cu 40 de paturi cu somieră, saltele de lână, perne de fulgi, pături și lingeria completă de pat, casa „Peștera” punea la dispoziția turiștilor 5 camere la parter și 3 la mansardă, o sală de mâncare cu bibliotecă.
Cortul principal mai cuprindea: bucătăria, cămara de alimente, camera îngrijitorului, o piviniță de beton iar corpul secundar: o cameră pentru călăuze cu 6 locuri, o cameră neagră pentru fotografie, o cămară-atelier și un grajd pentru vite,” se arată în Enciclopedia Turistică Românească, Volumul XIII – 1946.
Asociatia Turistică Hanul Drumeților se va transforma, în 1926, în Turing-Clubul Romaniei (TCR) preluând și patrimoniul, inclusiv Casa Peștera. Printre cabanierii perioadei de început se număra și Nicolae Butmaloiu sau Moș Butmaloi, primul cabanier român din Bucegi și vestita călăuza a primilor „bucegiști”.
Între 1924 si 1925, cabana a fost extinsă și reamenajataă, intrucât numarul turistilor crescuse semnificativ și construcția inițială devenise neîncăpătoare, mai ales pe timpul verii. La noua inaugurare, din 29 iunie 1925, au participat peste 200 de oameni.
In februarie 1940, Casa Peștera a fost distrusa de un incendiu. TCR-ul s-a organizat rapid, iar in aprilie 1940 a început construcția unei noi cabane, pe același amplasament. Noul adăpost avea parterul din piatră și etajul din lemn și a rezistat, în această formă, până în septembrie 1970, când a fost din nou mistuită de flăcări.
În următorii opt ani, casa de adapost a continuat să existe sub forma a patru barăci construite lângă ruinele vechii cabane. Continuitatea este asigurată prin eforturile unui alt cabanier inimos, Nicolae Soric, sau nea Nelu cum ii spuneau turiștii.
În 1974 a început construcția actualului hotel, inaugurarea având loc pe 31 decembrie 1978.
AUTOR: F.S.
