You are currently viewing Daniel Blaga: Demiterea lui Sorin Cîmpeanu ar trebui să reprezinte un gest de minim bun simț

Daniel Blaga: Demiterea lui Sorin Cîmpeanu ar trebui să reprezinte un gest de minim bun simț

Noi acuzații de plagiat îl vizează pe Ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu este învinuit că și-ar fi însușit prin plagiat, într-un curs de specialitate, 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care jurnaliștii au descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă.

„Este demonstrat fără urmă de îndoială că a plagiat, că și-a însușit fraudulos integral un curs al altor profesori și că a construit noua lege a educației în interes propriu, pentru a-și prescrie faptele și a nu mai putea fi tras la răspundere”, este de părere USR, care solicită îndepărtarea din funcție fără întârziere a Ministrului Educației.

„Atunci când cel care se presupune că trebuie să promoveze educația se arată lipsit de ea, ieșirea din scenă devine singura opțiune. Demiterea lui Sorin Cîmpeanu ar trebui astfel să reprezinte un gest de minim bun simț, chiar dacă ar veni din partea unei Coaliții neobișnuite cu acesta în ultima vreme.

Investigația jurnalistului Emilia Șercan demonstrează faptic ceea ce bănuiam cu toții de o vreme: ministrul educației nu doar că a plagiat dar și-a și însușit mai apoi în mod fraudulos lucrările altor profesori universitari. Un dublu plagiator n-are astfel cum să conducă destinele a milioane de tineri de care se leagă viitorul României.

Azi, Sorin Cîmpeanu caută să-și auto-amnistieze plagiatul, legiferând practic furtul intelectual. A păstra o astfel de persoană în funcție ar însemna să acceptăm că hoții fac, literalmente, legea în România”, scrie deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.