You are currently viewing Lecția de sănătate, de la Stațiunea Pomicolă Voinești

Lecția de sănătate, de la Stațiunea Pomicolă Voinești

Stațiunea Pomicolă Voinești ne invită la o pauză sănătoasă, de un măr și la pastila de sănătate a toamnei. Specialiștii dâmbovițeni explică, pentru publicul orientat tot mai mult în ultimii ani către fructele exotice, beneficiile consumului de mere.

Nu este deloc un mit faptul că „un măr pe zi ţine medicul la distanţă”.
În plus, acest fruct poate fi consumat în orice dietă şi nu are contraindicaţii deosebite, fiind indicat chiar şi diabeticilor. O veste la fel de bună este şi cea referitoare la „longevitatea” substanţelor antioxidante şi anticancer din măr: timp de 200 de zile de la recoltare acestea se păstrează intacte, ca în ziua culesului. De aceea, mărul este fructul ideal în orice anotimp.

Substanţe-vedetă

Cu 85% apă şi aproximativ 50 de calorii, mărul este gustarea ideală. În plus, conţine multe vitamine, în special C, dar şi A, E şi B. Dar trebuie să-l consumi cu tot cu coajă, altfel nu vei avea parte de un procent însemnat din acestea. Nici sucul de mere nu păstrează prea multe elemente benefice, aşa că alege doar fructele de a căror provenienţă eşti sigură, ca să le poţi consuma cu tot cu coajă.

Ce-ţi furnizează un măr?

În primul rând fibre, dintre care cea mai importantă e pectina, care are rolul de a coborî tensiunea arterială, nivelul de glucoză din sânge şi chiar colesterolul rău. Quercitina este un flavonoid pe care merele în conţin din abundenţă şi despre care se ştie că joacă un rol important în prevenirea multor tipuri de cancer de colon, de sân, de plămâni etc. Tot această substanţă este responsabilă de neutralizarea efectelor radicalilor liberi, care cauzează îmbătrânirea prematură. Mărul conţine şi bor, important pentru sănătatea oaselor şi a bunei funcţionări a creierului.

AUTOR: F.S.