Acest weekend va avea miros de produse românești, la Târgoviște, unde Direcția Agricolă Dâmbovița va organiza „Târgul de produse tradiționale”. Acțiunea, menită să marcheze „Ziua națională a produselor agroalimentare românești” își propune să mijlocească întâlnirea între consumatori și producători, mai ales că ne aflăm în plin sezon de zacuscă, murături și al realizării de stocuri pentru iarnă. Iar dacă cei care vor vizita, în weekend, curtea instituției vor fi răsplătiți cu cele mai frumoase și mai proaspete produse și agricultorilor prezenți li se pregătește o surpriză.
„Pentru că vrem să sprijinim producătorii autohtoni, în perioada 8-9 octombrie 2022, organizăm, în curtea Direcției Agricole Dâmbovița, un târg deschis tuturor celor care vor să ne prezinte roadele muncii lor. Și pentru că vă suntem recunoscători pentru eforturile dumneavoastră și pentru produsele proaspete pe care ni le puneți pe masă, vă oferim în schimbul prezenței dumneavoastră la evenimentul nostru o analiză agrochimică gratuită a solului, astfel încât să știți mereu care sunt culturile care vă vor garanta cele mai bune recolte”, transmite Direcția Județeană pentru Agricultură Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














