You are currently viewing Președintele CJD și ministrul economiei caută soluții pentru sprijinirea grupului Beltrame

Președintele CJD și ministrul economiei caută soluții pentru sprijinirea grupului Beltrame

Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, este prezent, astăzi, în judetul Dambovita, pentru o vizită de lucru. Însoțit de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, a Prefecturii și a Primăriei Târgoviște, oficialul a vizitat COS Târgoviște, discutând cu autoritățile locale despre modul în care poate fi sprijinit combinatul târgoviștean, care promite să aibă peste 700 de angajați, până la finalul acestui an.

„În cursul acestei dimineți, împreună cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, am avut o întâlnire cu staff-ul Donalam Târgovişte – COS Târgoviște. Am vizitat secția de producție de oțel beton, dar am și avut o discuție aplicată pe ceea ce înseamnă sprijinirea combinatului târgoviștean. Am profitat de prezența ministrului Florin Spătaru și i-am solicitat identificarea unor soluții, astfel încât business-planul grupului Beltrame, unul dintre cei mai importanți investitori din județ, dar și din țară, să fie îndeplinit.
Este nevoie de toată susținerea noastră, mai ales că Donalam Târgovişte va fi unul dintre marii angajatori din Dâmbovița, iar planurile de retehnologizare și de decarbonizare a producției de oțel – beton și, pe viitor, a oțelurilor speciale sunt ambițioase, dar și tangibile”, precizează președintele CJD, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.