În orașul Bușteni, pe malul stâng al râului Prahova, la poalele Munţilor Baiu, în cartierul Zamora, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis și „Nababul,” punea, în anul 1906, piatra de temelie a castelului ce astăzi îi poartă numele, pe locul unei vechi cabane de vânătoare. Construcția se află în partea de est a orașului Bușteni, la o altitudine de 916 metri, într-o frumoasă poiană dominată de panorama Bucegilor și a Crucii Caraiman.

Pentru a crea o adevărată capodoperă, proiectul de construcție a fost încredințat unuia dintre reprezentanții de seamă ai arhitecturii românești, Grigore Cerchez, un ilustru profesor, arhitect și inginer șef al Bucureștiului, în perioada 1876-1879. Pentru Castelul Cantacuzino el a ales stilul neobrâncovenesc sau neoromânesc, realizând un amestec uniform între elementele răsăritene bizantine și motive arhitecturale etnografice locale.

Construcția edificiului s-a realizat pe o suprafață de 3.148 de metri pătrați, iar lucrările au durat cinci ani. La ridicarea zidurilor s-a folosit piatră adusă de pe Caraiman, cioplită și placată la interior cu cărămidă.

Interiorul castelului a fost decorat cu măiestrie creând o ambianță romantică, însoţită de o cromatică aparte. La intrarea în castel se află grandioasele scări din marmură de Carrara, încadrate de balustrade din fier, model Art Nouveau, ce duc la primul nivel spre Salonul Principal și Salonul de Onoare. Plafoanele decorate cu grinzi aparente și pictate, stuco-marmura, pardoselile din mozaic românesc finisate cu ceramică italiană de la începutul secolului XX, feroneria din bronz turnată la Paris, vitraliile, șemineele realizate din piatră albă de Albești, ornamentate cu mozaicuri policrome, scara interioară din lemn de stejar, ușile din lemn sculptate cu blazonul familiei, coloanele interioare decorate în stil brâncovenesc, picturile care înfățișează portretele vechii ramuri valahe, pictate de Franken Berger sau de Ernst Klimt, precum și colecția de heraldică, unică în România, pictată pe pânză, reprezentând blazoanele familiilor boierești înrudite cu familia Cantacuzino, fac din mărețul castel un templu închinat rafinamentului și strălucirii nobiliare.
Însemnătatea acestui domeniu este înscrisă în mesajul testamentar cioplit în marmură deasupra ușii de acces în pavilionul central:

„Eu, Gheorghe Grigore Cantacuzino, cu soția mea Ecaterina, născută Băleanu, clădit-am acest castel în amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmașilor.”

În perioada de după naționalizarea din anul 1948, Castelul Cantacuzino a intrat într-o etapă de semiobscuritate, fiind transformat în sanatoriu pentru personalul Ministerului de Interne, vreme de 56 de ani.

În anul 2004, strănepoatei „Nababului”, Ioana Cantacuzino, i s-a retrocedat castelul şi cele 970 de hectare de pădure. Fiind ultima moștenitoare pe linie directă a prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și neavând urmași care să preia responsabilitatea domeniului din Zamora, Ioana Cantacuzino se hotărăște să vândă întreaga proprietate. În anul 2008, compania Zamora Estate S.R.L., formată din mai mulți asociați, achiziționează castelul și proprietățile aferente.
După doi ani de recondiționări și investiții esențiale, castelul este deschis spre vizitare turiștilor ca muzeu, oferindu-le celor care pășesc pentru prima dată în incinta enigmaticului edificiu un cadru spectaculos.

Un ghid profesionist oferă asistență gratuită grupurilor de vizitatori purtându-i prin cele unsprezece săli ale castelului în fiecare zi a săptâmânii de luni până joi, între orele 10.00 și 18.00 și de vineri până duminică, între orele 10.00 și 19.00.
Cea mai rapidă cale de a ajunge la Castelul Cantacuzino, situat pe strada Zamora numărul 1, este ieşirea din DN1 în dreptul primăriei oraşului către trecerea de nivel cu calea ferată, urmată de podul peste râul Prahova.

Editor: I.F.A.