La Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a fost, ieri, o zi specială. Fostul „general”, Honorius Moțoc și-a lansat o nouă carte, în care adună cu umor și spirit critic povești din experiența sa de conducător al instituției. Prezenți au fost foști și actuali inspectori școlari, cadre didactice și chiar secretarul de stat în Ministerul Educației, la rândul său fost inspector școlar general, Sorin Ion.

„Abordarea evoluției școlii pe mai multe decenii impune în mod obligatoriu o comparație între școala dinainte de 1990, deci școala comunistă, și școala de după Revoluție. Concluzia, cu toată amărăciunea, este că școala din perioada comunistă, sub aspectul calității, rămâne superioară. Din păcate s‑a accentuat diferența dintre școala din mediul urban și cea din mediul rural. Școala rurală este într‑un declin pronunțat. Cu toate acestea există tendința de a susține că avem profesori foarte buni, ceea ce este un paradox dacă ai în vedere că în școala românească domină mediocritatea, în cel mai bun caz. Menționăm de asemenea că epoca profesorilor de vocație se încheie” – scrie autorul, chiar pe coperta lucrării „Din Jurnalul unui inspector școlar”.

AUTOR: F.S.














