You are currently viewing Locuri interesante și mai puțin cunoscute din Bucureşti

Locuri interesante și mai puțin cunoscute din Bucureşti

Cu toţii am auzit de Palatul Parlamentului, a doua cea mai mare clădire din lume, de Muzeul Satului, de Arcul de Triumf. Acestea se regăsesc cu siguranţă într-un top al celor mai cunoscute obiective turistice sau cele mai interesante locuri de vizitat din Bucureşti. Însă, există şi locuri mai puţin cunoscute din Bucureşti care sunt la fel sau poate mai interesante.

1. Casa Melik sau Muzeul Theodor Pallady se află pe Strada Spatarului, nr. 22 şi este printre cele mai vechi locuinţe din Capitală. A fost construită în 1750, de un mare dregător din Țara Românească, apoi cumpărată de armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu, în prezent găzduieste tablouri pictate de Theodor Pallady, peste 800 de desene datând din perioada în care pictorul român și-a făcut ucenicia la Paris.

Clădirea ascunde între zidurile sale o îndelungată şi tulbure istorie, lăsată în ruină în anii 1857 şi afectată de un incendiu în 1913, încă impresionează în circuitul arhitectural bucureştean. Faţă de alte monumente istorice din Bucureşti, Casa Melik a beneficiat de renovare, una având loc în 1970, iar cea mai recentă în 2009.

Casa Melik este reprezentativă pentru arhitectura tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată.

În 1969, parohia bisericii armeneşti donează casa Melik, împreună cu terenul din jur, Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti. După o nouă renovare, imobilul va găzdui, începând cu 1971, colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut.

Şi în prezent Muzeul Theodor Pallady adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale pictorului român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.

Cine vrea să viziteze expozițiile cuprinse între zidurile de poveste, o pot face de miercuri până duminică, între orele10:00 – 18:00.

2. Stația de metrou Politehnica, folosită zilnic de mii de călători, a fost construită în 1983, în vremea regimului comunist și puțini știu că gresia folosită de comuniști pentru a decora stația de metrou ascunde un secret. În pardoseala vișinie, cei care trec pe la stația de metrou Politehnica pot vedea niște irizări albe, unele alungite, altele de formă rotundă. Sunt fosile prinse în marmura care a fost adusă din munții Apuseni, la grămadă, pentru a decora stația de metrou.

Majoritatea oamenilor de știință spun că valoarea acestor fosile este imensă și că este ar trebui protejate de uzura pe care o presupune o stație de metrou prin care trec zilnic mii de oameni. Scoici, alge, melci, corali şi rudişti se pot vedea încapsulate în materialul calcaros care formează pavajul staţiei de metrou. Cele mai numeroase organisme sunt rudiştii, care sunt nişte vietăţi cu un exoschelet conic care era înfipt în solul de pe fundul mării, similar cu un morcov. Acestea au trăit din Jurasicul târziu (acum 150 de milioane de ani) până în Cretacicul târziu. Speciile acestea de rudişti au dispărut odată cu extincţia în masă de la sfârşitul Cretacicului.

În România, imortalizarea faunei din acea perioadă se poate vedea doar în câteva zone, de aceea cariera de marmură Săvădisla şi staţia de metrou Politehnica surprind o imagine unică a vieţii marine de acum 70 de milioane de ani.

Se poate spune că metroul din Bucureşti este un „muzeu” cu exemplare geologice şi paleontologice adunate de pe tot teritoriul României şi care din păcate rămâne, în cea mai mare parte a lui, ascuns de ochii călătorilor.

3. Casa în care a locuit Mița Biciclista

Mița Biciclista, pe numele ei adevărat Maria Mihăescu, și-a dobândit renumele după ce a fost prima femeie care se plimba pe Calea Victoriei, în pantaloni și pedalând la bicicletă, lucru considerat nepotrivit pentru o femeie, în jurul anilor 1900. Un ziarist amorezat, nevoie mare, a fost cel care i-a dat această poreclă. Era vorba de George Ranetti, care a observat-o într-una din plimbările sale cu bicicleta pe Calea Victoriei.

Această domnișoară avea o mașină coupe, mânca doar la Athenee Palace și făcea baie îmbrăcată în costum sumar, spre deosebire de celelalte semene de la acea vreme, care se scăldau înfofolite în halat. A fost o femeie cochetă, care a frânt inimile unor bărbați precum Octavian Goga, regele Portugaliei sau regele Ferdinand. Legenda spune că această casă de pe Amzei, ar fi fost primită de la un amant extrem de bogat.

Regele Manuel al Portugaliei, care a cerut-o în căsătorie, a fost refuzat, motivul fiind că l-ar fi iubit pe doctorul Nicolae Minovici. După o perioadă în care a fost singură, în 1940 decide să se căsătorească, și-l alege ca viitor soț pe generalul Alexandru Dumitrescu.

Dacă sunteți vreodată prin această parte a Bucureștiului, profitați de ocazie și faceți-i o vizită, daca nu Miței Biciclista, cel puțin arhitecturii semnate de N.C. Mihăiescu. Fosta locuință a cochetei dudui se află pe Strada Amzei, nr. 9, foarte aproape de Calea Victoriei.

4. Palatul CEC

Situat pe Calea Victoriei, Palatul CEC este o clădire a cărei construcție a început pe 8 iulie 1897, la ordinul Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta. Înainte de a fi construit acest edificiu, pe terenul respectiv s-au aflat mănăstirea și hanul „Sfântul Ioan cel Mare”, datând din secolul al XVI-lea și consolidate mai târziu, pe timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Din cauza stării precare în care se aflau, aceste construcții au fost dărâmate în 1875.

Cel care a proiectat actualul Palat CEC a fost arhitectul Paul Gotterau. Designul îmbină stilul gotic cu arhitectura franceză de sfârșit de secol XIX. În prezent, această clădire funcționează pe post de sediu pentru CEC Bank, urmașa fostului CEC (Casa de Economii și Consemnațiuni).

Clădirea, ridicată în stilul eclectic, cu cupolele renascentiste din sticla si metal, s-a dovedit a fi emblematică nu doar prin frumusețe, dar și prin rezistenta, întrucât niciun cutremur nu a afectat-o serios de-a lungul timpului.

Palatul CEC nu se poate vizita în mod obișnuit, acesta fiind accesibil publicului doar cu ocazia unor evenimente deosebite. Este însă disponibil un tur virtual pe care îl găsiți aici: https://www.cec.ro/palatul-cec

4.Castelul Țepeș

Daca treceți vreodată prin parcul Carol și aveți destul timp la dispoziție pentru a descoperi un obiectiv turistic mai puțin obișnuit, cu aspect medieval și neapărat construit din cărămidă roșie, nu trebuie să mergeți foarte departe: în mijlocul parcului se află Turnul de Apa construit de arhitecții Ștefan Burcuș și V. Stephănescu în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I, prilej cu care autoritățile române au dispus organizarea celebrei Expoziții Generale Române.

Castelul s-a vrut a fi util, în el urmând să fie adăpostit un rezervor de apă, însă nu și-a îndeplinit niciodată menirea și a rămas în istorie mai mult datorită faptului că preia din arhitectura palatului lui Țepeș de la Poienari, județul Argeș.

Din păcate, accesul înăuntrul castelului este permis doar de două ori pe an, din motive de siguranță (din 2004, Castelul funcționează ca sediu al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor): de Ziua Eroilor (Înălțarea Domnului) și de Ziua Armatei (25 octombrie).

Construit după planurile arhitecţilor  Ştefan Burcuş şi Victor Ştephănescu, edificiul reproduce la scară mică Cetatea Poenari, ctitorită de Vlad Ţepeş în sec. XV, pe înălţimile Cheilor Argeşului. Ca să ajungi în turnul castelului, unde se află montat rezervorul din fontă, trebuie să urci 23 m, pe o scară spiralată din lemn. Ajuns pe platforma de sus a turnului, în faţa ta se va desfăşura priveliştea frumoasă a Parcului Carol şi panorama Bucureştiului.

Pe lângă acest obiectiv, parcul mai cuprinde şi alte atracţii turistice, devenite monumente istorice: Mausoleul,  Mormântul Ostaşului Necunoscut, Fântâna George Grigorie Cantacuzino, Statuile Giganţii, Fântâna Zodiac.

Editor: I.F.A.