Săptămâna debutează cu vreme primăvăratică, în județul Dâmbovița. În ciuda nopții și a dimineții răcoroase, maximele termice ating după prânz chiar și 20 de grade Celsius, iar meteorologii anunță zile însorite, până spre weekend. Potrivit ANM, temperaturile vor fi și mai ridicate mâine și poimâine, acestea ajungând și la 25 de grade Celsius.
De joi, însă, o masă de aer rece pătrunde în zona României, iar temperaturile vor scădea brusc, inițial în jumătatea nordică a țării, în timp ce, în zona noastră maximele termice nu vor mai depăși 16 grade Celsius, valori care se vor menține tot restul săptămânii.
Spre finalul săptămânii cresc și șansele de precipitații, mai ales în zona montană, anunță meteorologii.
AUTOR: F.S.














