You are currently viewing Se lucrează intens, în cartierul Prepeleac din Târgoviște

Se lucrează intens, în cartierul Prepeleac din Târgoviște

Așteptate de multă vreme de locuitorii din zonă, lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere, din cartierul Prepeleac, se desfășoară în ritm susținut. Prima stradă la care au început intervențiile este Ion Neculce, iar edilul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, dă asigurări că, în cel mult 10 zile, acolo va fi turnat și primul strat de asfalt. Lucrări care vizează refacerea terasamentului, turnarea a 2 straturi de asfalt, preluarea apelor pluviale, dar și realizarea trotuarelor, a spațiilor verzi și a marcajelor rutiere, vor avea loc și pe străzile Fructelor, Oltului, Luceafărului, Cocorilor și Fluierași. Valoarea totală a investiției este de 3.721.677 lei, iar durata de execuție nu va depăși 6 luni, mai precizează Cristian Stan.

„Vom aborda stradă cu stradă, având în vedere că începe anotimpul rece și nu vrem să lăsăm zone de intervenție fără să asfaltăm. Așadar, am intrat pe această stradă, asfaltăm măcar stratul suport și, după aceea, abordăm alte străzi (…) Este un proiect pe care sunt convins că locuitorii din zonă îl așteaptă de ceva timp. A întârziat puțin pentru că finanțarea europeană pe această componentă de infrastructură a durat destul de mult timp. Până la urmă, am decis să începem proiectul cu bani de la bugetul local, urmând să recuperăm după aceea finanțarea,  altfel ar fi însemnat să trecem în anul viitor și nu cred că era oportun”, a explicat primarul Cristian Stan, într-o conferință de presă susținută, astăzi, în cartierul Prepeleac, din Târgoviște.

AUTOR: F.S.