You are currently viewing În acest weekend trecem la ora de iarnă

În acest weekend trecem la ora de iarnă

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la data de 30 octombrie , ceasurile se vor da cu o oră înapoi. Concret, ora  04:00 devine ora 03:00. Ora de iarnă 2022 este momentul în care ceasurile se dau înapoi și România revine la ora Europei de Est + 2 UTC. Ora de iarnă este considerată ora-standard.

Ziua de 30 octombrie va avea 25 de ore în loc de 24 de ore, fiind cea mai lungă zi din an. Noaptea va fi mai lungă şi vom dormi mai mult, însă schimbarea vine cu un preţ. Medicii avertizează că schimbarea orei ne poate da peste cap organismul. Copiii şi persoanele în vârstă sunt cei mai afectaţi.

Până când organismul se adaptează la noul „program”, este recomandată reducerea cafelei, a ceaiului negru/verde, a băuturilor carbogazoase şi energizante.

Sistemul cu ora de vară/ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

În România, ora de vară a fost introdusă în 1932, şi a funcţionat anual, până în 1939 (începea în prima duminică din aprilie, la ora 0.00 şi se încheia în prima duminică din octombrie, ora 1.00). Din 1 aprilie 1940, ora 0.00, până în 2 noiembrie 1942, ora 3.00, ora de vară a fost în vigoare permanent. Apoi, din 1943, s-a renunţat la ea. A fost reintrodusă abia în regimul Ceauşescu, începând cu 1979.

Editor: I.F.A.