Pauls Pelosi (82 de ani), soțul președintei Camerei Reprezentanților, a fost atacat în locuința sa din California. Conform autorităților, acesta este acum internat, însă starea lui nu este gravă.
“În această dimineață devreme, un atacator a pătruns în reședința Pelosi din San Francisco și l-a atacat violent pe domnul Pelosi. Agresorul este în custodia poliției, iar motivația atacului este în curs de investigare”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Nancy Pelosi.
Conform Fox News, soțul lui Nancy Pelosi a fost atacat cu un ciocan. El a fost dus la Spitalul General Zuckerberg San Francisco și a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier, a informat NBC News.
Acesta a mai adăugat și că doamna Pelosi nu se afla acasă în momentul atacului. Suspectul a fost identificat ca fiind David Depape, în vârstă de 42 de ani. Suspectul a încercat să îl lege pe Paul Pelosi, iar când a ajuns poliția le-a spus că o aștepta pe Nancy Pelosi.
Doamna Pelosi nu se afla în San Francisco în momentul atacului, a precizat reprezentantul oficial al doamnei Pelosi, citat de New York Times.
Editor: I.F.A.














