Primele suspiciuni cu privire la focarul de pestă porcină de la ferma din Belcești, proprietate a unei companii din Italia, au venit la începutul acestei săptămâni. Directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) din Iași, Bogdan Novenschi a explicat:
„S-au adus la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare Iași niște organe provenite de la o scroafă găsită moartă în ferma de porci de la Belcești. În urma analizei s-a constituit deja suspiciunea pentru că semnele duceau către pesta porcină.
A doua zi, marți 25 octombrie, am primit de la DSV București, unde trimisesem probele, buletinul de confirmare cu detecția virusului pestei porcine.
Imediat după apariția buletinului s-a declarat oficial boala conform procedurilor legale. S-a constituit Centrul local de combatere a bolilor sub coordonarea domnului prefect în care s-a aprobat planul de măsuri de intervenție în focar. După ședință am început organizarea privind luarea tuturor măsurilor care se impun pentru împiedicarea răspândirii virusului din acea fermă. S-au format echipe și s-a trecut la uciderea preventivă a efectivului de porci. S-a început deja pentru că este vorba de un efectiv mare de aproximativ 20.000 de porci. Lucrăm cu un efectiv sporit , cu alte echipe de medici veterinari, colegi care au intrat pentru examinarea clinică a porcilor și inventarierea lor din localitățile de protecție și supraveghere din jurul focarului. Care însumează aproximativ 10 km în total. Pentru a identifica eventuale alte cazuri de îmbolnăviri sau probleme care le putem găsi„.
Ferma respectivă este cea mai mare din județ și a doua din zona Moldovei.
S-a creat un perimetru de carantină în jurul fermei. Trei comune Belcești, Coarnele Caprei și Bălțați sunt sub monitorizare. Nu se mai vând purcei, orice semn de boală trebuie notificat.
România are cele mai multe focare de pestă porcină africană, din Uniunea Europeană: circa 200 depistate de autorități în 2022. Pe harta focarelor realizată de Autoritatea Sanitar Veterinară, punctele marcate cu roșu reprezintă gospodăriile populației, iar cele albastre, cazurile de pestă la porcii mistreți. Practic imaginea arată că toată România se confruntă cu acest fenomen.
Editor: I.F.A.














