Problema construcțiilor monolitice din Bucegi, Babele și Sfinxul, rămâne momentan nesoluționată. La finalul lunii septembrie, instanța hotăra, după dispute juridice de 7 ani, că acestea se află pe raza județului Dâmbovița. Era, astfel validată definitiv delimitarea teritorială dintre județele Dâmbovița și Prahova, respectiv dintre UAT Moroeni și UAT Bușteni.
În replică, Prefectura Prahova preciza că delimitarea teritorială nu are nicio legătură cu apartenența celor două monumente naturale, care, potrivit hotărârii de Guvern nr. 1359/2001, aflată încă în vigoare, fac parte din domeniul public al orașului Bușteni.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat, astăzi, că va solicita Guvernului revocarea acestei hotărâri, iar dacă nu va obține revocarea va merge în instanță:
„Vom face o solicitare Guvernului României, pe cale amiabilă, vom face o adresă prin care o să solicităm să revoce hotărârea prin care cele două monumente sunt incluse în domeniul public al orașului Bușteni. Dacă Guvernul României nu dorește să revoce acea hotărâre de Guvern, îl vom da în judecată pentru revocarea acesteia.”
AUTOR: F.S.














