Premierul Nicolae Ciucă și preșeidntele Camerei Depuitaților, Marcel Ciolacu, au fost prezenți, astăzi, în județul Dâmbovița, pentru o vizită de lucru la fabrica IVECO Petrești. Cu acest prilej, cei doi oficiali au oferit presei răspunsuri la mai multe întrebări de natură social-economică. Printre subiectele abordare s-a numărat și cel al pensiilor din justiție, despre care premierul a subliniat că necesită unele corecții, pentru a nu mai depăși salariile, dar și cele militare,
„Ieri, la Ministerul Apărării, la învestirea domnului ministru, am simţit nevoia să comunic cu militarii prezenţi în sală pentru că au nevoie de acest mesaj. Toate aceste zvonuri se duc şi produc o serie întreagă de atitudini şi decizii care nu sunt potrivite cu realitatea şi am vrut să le combatem. E o decizie politică în conformitate cu contextul actual si sunt argumente nu numai ale noastre, inclusiv ale studului Băncii Mondiale, prin care păstrează pensiile militare în actuala structură. Acelaşi lucru trebuie spus şi pentru personalul din Ministerul Justiţiei. E clar că trebuie să ne asumam ca prin această ordonanţă să producem acele corecţii de disciplină financiară astfel încât pensiile să nu mai fie mai mari decat salariile, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă, care a produs o anumită temere în sistem, este una care se produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atare, fiecare dintre noi, când ajungem la o anumita vărstă, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de întelepciune profesională şi atunci avem această datorie, cel puţin de conştiinţă personală, să dăm înapoi unui sistem care ne-a format minimum de cunoştinte profesionale”, a declarat Nicolae Ciucă, aflat la Petreşti.
La rândul său, preşedintele PSD a precizat că pensiile militarilor nu sunt speciale, ci ocupaționale.
„Pensiile militarilor nu sunt pensii de serviciu, niciunde în lume, că vorbim de Europa sau de SUA, sunt pensii ocupaţionale (…) Dacă există anumite excepţii, de cinci, zece pensii, unde trebuie intervenit, e cu totul altceva. Din câte ştiu eu, nu este cazul”, a explicat Ciolacu.
AUTOR: F.S.














