Tavanul fals al unui restaurant din municipiul Brăila s-a prăbuşit peste mese, duminică seară, fiind activat planul roşu de intervenţie. În local erau aproximativ 60 de persoane, care au reuşit să iasă singure.
”Trei persoane au primit îngrijiri medicale (2 cu traumatism cranio-cerebral minor şi un atac de panică) de către echipajele SAJ şi nu au necesitat transportul la spital”, a precizat sursa citată.
Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, precum şi grupa operativă la nivelul ISU Brăila.
La locul incidentului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere incendii, 2 echipaje de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD şi 5 salvări de la SAJ Brăila.
Editor: I.F.A.














