You are currently viewing Astăzi, a avut loc redeschiderea Bazinului de Înot din microraionul 3

Astăzi, a avut loc redeschiderea Bazinului de Înot din microraionul 3

După o lungă așteptare, Bazinul de Înot din microraionul 3 a fost, astăzi, redeschis, în prezența autorităților târgoviștene. Obiectivul este din nou accesibil, sub forma unui bazin didactic, în principal pentru copii, și se află în administrarea Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.

„După substanțialele lucrări de reabilitare, finanțate în principal de către primărie, bazinul este redat copiilor, fiind ideal pentru inițiere, urmând ca drumul spre performanță să continue la bazinul olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște!
Prin cele 2 baze sportive amintite, putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște dispune de una dintre cele mai performante infrastructuri de natație din România, iar rezultatele sportive nu au întârziat să apară”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Directorul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, Cătălin Tănase, a explicat că în acest moment, clubul nu are o secție de înot, dar dorește să o înființeze de anul viitor, în condițiile interesului tot mai crescut pentru natație. Până atunci bazinul va funcționa cu circuit închis pentru sportivi și pentru partenerii CSS.

„Zilnic primim solicitări din partea părinților să aducă copiii la înot. Din păcate, în momentul de față nu avem o secție de natație, dar urmează să o înființăm. Până atunci, bazinul va fi, cel puțin în prima fază, cu circuit închis, pentru sportivii CSS, cei peste 700 de sportivi, care desfășoară activitate la celelalte secții (…) și de asemenea va fi deschis pentru asociații sportive, cluburi, ONG-uri, care doresc să inițieze ore de înot. Avem de asemenea în proiect, în weekenduri, să deschidem un parc acvatic, care să furnizeze activități de divertisment și recreere pentru copii, în colaborare cu o asociație sportivă cu experiență pe acest segment”, a precizat Cătălin Tănase.

AUTOR: F.S.