You are currently viewing AVERTIZARE INFOTRAFIC: echipați-vă mașinile pentru sezonul rece

AVERTIZARE INFOTRAFIC: echipați-vă mașinile pentru sezonul rece

De la o zi la alta, anotimpul rece își face tot mai mult simțită prezența, atât în termometre, cât și în trafic. În această dimineață, erau semnalate ninsori în mai multe zone din țară, mai ales în regiunile înalte, iar pe majoritatea drumurilor, inclusiv cele din județul Dâmbovița se circula în condițiile unui carosabil ud. În acest context, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române face o serie de recomandări șoferilor:

„Având în vedere atenționarea meteorologică de cod galben, valabilă în perioada 19 noiembrie, ora 20.00 – 20 noiembrie, ora 10.00, vizând ploi însemnate cantitativ iar în zona înaltă ninsori moderate cantitativ, recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să adapteze viteza la condițiile carosabilului, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.”

AUTOR: F.S.