You are currently viewing Bagheta franţuzească a intrat în patrimoniul mondial UNESCO

Bagheta franţuzească a intrat în patrimoniul mondial UNESCO

Bagheta este unul dintre lucrurile pentru care Franța este renumită. Țara produce aproximativ 16 milioane de baghete pe zi, relatează BBC. Produsul tradițional a intrat în declin în ultimii ani, dar UNESCO l-a adăugat pe lista „patrimoniului cultural imaterial al umanității”, relatează BBC.

Organizaţia internațională, care mai presus de toate onorează tradiţiile care trebuie păstrate mai mult decât produsele în sine, a distins astfel măiestria şi cultura din jurul acestui element esenţial al meselor franceze.

Franţa alesese să prezinte candidatura baghetei de pâine pentru a fi înscrisă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO în 2021.

Înscrierea baghetei franţuzeşti a fost validată miercuri de către Comitetul pentru patrimoniul cultural imaterial al UNESCO, relatează Le Parisien.

„Noua înscriere pe lista patrimoniului imaterial: meşteşugul şi cultura baghetei. Felicitări Franţei!„, a scris pe Twitter UNESCO.

Comitetul prezidat de Maroc a examinat, începând de luni, 56 de cereri de înregistrare.

Printre dosarele cele mai importante s-au numărat bagheta, precum şi cântecul popular raï pentru Algeria, târgurile (Franţa şi Belgia), cultura „chaï/tea” (Azerbaidjan şi Turcia), tehnicile tradiţionale de prelucrare a ceaiului (China), rubab, lăuta din Asia Centrală (Iran/Tajikistan/Afganistan), slivovitz, rachiul de prune din Serbia, romul uşor (Cuba), etc.

Editor: I.F.A.