Luna decembrie își face debutul, ca în fiecare an, cu o minivacanță, premergătoare, parcă, zilelor libere acordate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Plecăm la munte? Ne relaxăm la SPA? Ori curățăm casa temeinic în așteptarea lui Moș Nicolae? Românii de pretutindeni încearcă să găsească o activitate care să nu le afecteze prea tare bugetul, dar care totuși să le bucure sufletele și să le destindă mințile.
Pentru a desluși mai bine misterul minivacanței de 1 Decembrie am apelat la buna mea prietenă și la secretele agenției de turism pe care aceasta o deține. Îmi povestea deunăzi că românilor le plac tare mult escapadele, fie că vorbim de cele menite să le relaxeze în totalitate corpul și mintea, fie că vorbim de cele care aduc un plus valoare cunoștințelor acestora. “Clienții mei se împart în trei mari categorii pe care chiar și cel mai nou angajat al meu le poate distinge cu ușurință: cei care își doresc exclusiv să se deconecteze, cei care înțeleg prin vacanță o oportunitate de a învăța lucruri noi și cei care vor, cumva, să îmbine aceste două doleanțe. Cea din urmă categorie este, poate, cea mai grea de mulțumit, însă cu cei mai mulți adepți. N-am să te mint, oricât de tare încerc să îmi delimitez călătoriile, până și eu ajung să adopt vacanțele în care am parte și de relaxare, și de ceva istorie.
Anul acesta, mai tare decât în oricare an, mi-am dorit să ofer clienților mei pachete dintre cele mai diverse, însă cu un numitor comun și, cred eu, deosebit de important: România – astfel că majoritatea propunerilor au ca destinație locuri unice pe care țara noastră ni le pune la dispoziție. Recunosc că pe lângă aspirația de a promova pământurile frumoase și încărcate de istorie pe care consider că nu le valorificăm suficient, am sperat și că o să pot crea pachete prietenoase cu bugetul românilor, mai ales că traversăm aceste vremuri tulburi. De pildă, un pachet de care sunt mândră și pentru care recunosc că m-am implicat poate mai mult decât era necesar, intitulat Slalom prin istorie, are ca principale atracții pârtiile de ski aflate pe domaniul Sinaia și Muzeul Național Peleș – Castelul Peleș și Castelul Pelișor. Sinaia este, cel puțin pentru cunoscători, un loc de poveste, o imagine a burgheziei îmbinată cu stilul modern, cu porțiuni schiabile parcă rupte din Munții Dolomiți, peste care trece măreața telegondolă, cu cafenele deosebite, primitoare, cu restaurante în care se mănâncă bine și cu tot felul de activități în aer liber. Cred că această ofertă reușește să îi mulțumească chiar și pe cei mai mofturoși dintre clienții mei!”
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște














