You are currently viewing Şeful Vodafone va demisiona la finalul lunii

Şeful Vodafone va demisiona la finalul lunii

Directorul general al Vodafone, Nick Read, a anunţat luni că va demisiona la finalul lunii, iar directorul financiar al operatorului de telefonie mobilă, Margherita Della Valle, va fi noul director interimar, transmite Reuters.

Read a fost director patru ani, timp în care a gestionat evoluţia Vodafone, chiar și în timpul pandemiei şi a vândut active pentru a spori concentrarea pe Europa şi Africa. De asemenea, în noiembrie, Vodafone a anunţat vânzarea unei părţi din participaţia majoritară pe care o deţine la Vantage Towers, divizia de turnuri de telefonie mobilă, firmelor americane de private equity GIP şi KKR, iar câştigurile, evaluate la 3,2 miliarde de euro, le va folosi pentru a-şi achita datoria.

În pofida acestor decizii, acţiunile Vodafone nu au avut o evoluţie mulţumitoare, iar luna trecută compania şi-a înrăutăţit perspectivele privind rezultatele financiare anuale.

„Am convenit cu Board-ul că acum este momentul potrivit să predau puterea unui nou lider, care se poate baza pe puncte forte ale Vodafone şi poate profita în viitor de oportunităţile semnificative”, a declarat Read.

Editor: I.F.A.