You are currently viewing Explozie puternică într-un bloc din Suceava

Explozie puternică într-un bloc din Suceava

O explozie puternică s-a produs luni dimineața într-un bloc din cartierul sucevean Burdujeni, potrivit News.ro. DSU informează că în urma exploziei au rezultat trei victime, transportate la spital, dintre care două persoane cu arsuri pe toată suprafața corpului, iar una cu un picior fracturat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că o patra victimă, care iniţial plecase de la faţa locului, a revenit în zonă şi a fost preluată de ambulanţa SMURD pentru îngrijiri medicale şi transportată ulterior la spital.

De asemenea, 38 de persoane au fost evacuate, iar explozia a afectat și aproximativ 20 autoturisme aflate în parcarea exterioară.

ISU a intervenit cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi 2 ambulanţe SMURD, cu sprijinul a 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Editor: I.F.A.