Virgil Popescu a declarat azi, în conferință de presă, că cei care stau în locuințe inchiriate ar trebui să își încheie contracte de furnizare de energie electrică, pentru a beneficia de prețurile plafonate.
“Cunosc subiectul, ordonanța așa a trecut prin Parlament. Cred că totuși chiriașii ar trebui să își facă contracte pe numele lor. Principiul este: îți dau un ajutor pentru un singur loc de consum. Cei care stau în astfel de locații (locuințe închiriate – n.red.) ar trebui să aibă contract direct cu furnizorul respectiv”, a declarat ministrul Energiei.
Conform OUG 119/2022 privind, printre altele, plafonarea prețurilor la energie electrică până în martie 2025, un client nu va avea plafonat preţul decât pentru un singur loc de consum.
„În cazul clienţilor casnici, preţul final facturat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali. Clientul casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum”, prevede textul adoptat.
Editor: I.F.A.














