Locuitorilor din Pucioasa li se pregătește o surpriză de Crăciun. Centrul Cultural European va organiza, în data de 17 decembrie, începând cu ora 18.00, un concert excepțional de Crăciun.
Pe scenă va urca trupa Blue Noise, cunoscută publicului după participarea la Eurovision și pianistul Ștefan Theodor.
„Cei care compun Blue Noise sunt de fapt şase tineri, fiecare dintre ei cu ani grei de studii şi experienţe muzicale, cu Conservatorul termina (nu toţi, unii mai sunt studenţi), cu sute de ore de repetiţii, obişnuiţi cu scena şi extrem de pasionaţi de muzică.
Ca să nu fie singurul CADOU pentru toți doritorii de muzică buna, am făcut o invitație unui tânăr pianist român ce concertează la PARIS. ȘTEFAN THEODOR VÂRTEJARU este student bursier al École Normale de Musique de Paris “Alfred Cortot”. Discipol al reputatului pianist francez Jean Bernard Pommier, tânărul muzician este ambolvent al Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca la clasa prof. Daniel Goiți.
Ștefan Theodor Vârtejaru desfășoară o activitate concertistică diversă în săli precum Salle Cortot, Filarmonica din Cluj, Filarmonica din Brașov, Theatre de l’Allegria Paris. Pianistul este foarte interesat de abordarea unui repertoriu cât mai vast și este profund preocupat de promovarea muzicii românești. În fiecare recital include lucrări românești necunoscute publicului internațional, În 2020 a prezentat la Salle Cortot (Paris) “Preludiu, Coral, Toccată” de Sigismund Toduță. Pe lângă această activitate este implicat și în proiecte caritabile diverse, organizând concerte educative pentru copii și participând la concerte caritabile.
A câștigat premii la concursuri precum Concursul internațional Mozart 2019 (premiul III), Concursul Piano Artis 2016 (premiul I și premiul special al juriului) și Concursul Iosif Sava 2016 (Marele Premiu). În 2018 câștigă o bursă completă de studii la École Normale de Musique de Paris “Alfred Cortot” unde în prezent se pregătește pentru obținerea “Diplôme Supérieur de Concertiste”.
Bucurați-vă de Crăciunul ăsta de un concert de excepție!”, îndeamnă organizatorii.
AUTOR: F.S.














