You are currently viewing 3.500.000 lei, alocați Teatrului „Tony Bulandra”, de Ministerul Dezvoltării

3.500.000 lei, alocați Teatrului „Tony Bulandra”, de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vine în sprijinul instituțiilor publice de spectacole, prin alocarea a aproape  190 milioane de lei pentru 66 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea a 42 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe. Alocarea a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi și urmărește ca instituțiile culturale de spectacole care nu primesc finanțare din bugetul național să își poată acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și să poată derula investiții specifice.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 august-9 decembrie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Pentru județul Dâmbovița, Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgoviște a primit o alocare financiară de 3.500.000.

AUTOR: F.S