Avem Sărbătoarea, dar ne lipsește Bucuria. Încremeniți în trafic, tânjim după acea liniște a Tainei. Alergând după cumpărături, nu mai suntem prezențe unii pentru ceilalți. Cu ochii lipiți de telefon, ne-am uitat copilăria. Pruncul, dumnezeiesc de fragil, e mult prea departe de inimile noastre goale. Ar trebui să Își găsească loc, dar e prea mare aglomerația și zgomotul unei lumi plecate de acasă. Luminițele au înlocuit Lumina. Colindele sunt ascultate pe YouTube, nu în pridvorul caselor noastre. Ziduri și garduri, uși închise și figuri morocănoase își lungesc umbra peste străzi pustiite, fără glas limpede de copii.
Peșteră și Staul, Casă și Acasă, Biserica rămâne, în pofida tuturor grimaselor savante, singurul refugiu al odihnei adevărate. Ne curge prin fiecare por, este în fiecare celulă a unui trup pe care l-am vrea desacralizat, deși el e îmbisericit din fragedă pruncie. N-am vrea să ni se vadă singurătatea. Și ne-o ascundem într-un zâmbet fals. Mimăm cu măiestrie bucuria, iar de la masă ne ridicăm și mai flămânzi decât ne-am așezat. Plini cu de toate, dar nu-L avem pe El. Și stăm grămadă-n piețe, strigând din toți rărunchii, dar fără să mai ridicăm ochii la Cer. Avem de toate. De-acum ne vom putea lipsi de El…
Popoare migratoare, excursioniști ratați, la unison ne-am programat plecarea spre muntele fără zăpezi. Coloane lungi, străzi pline, fugim pe-același drum. Și nu aflăm Odihna, Bucuria, pe Domnul care vine înspre noi. Am vrea să fim departe, dar nu aici, cu El. Ne mulțumim cu ore prelungite în sudalme. Ne-ntoarcem mai obosiți decât atunci când am plecat.
Singur Acasă, Domnul Vieții e-nchinat de magi și de păstori. De îngerii care-ntregesc cerescul cor al celor ce se pleacă în fața străinei Taine, cea din veac ascunsă. E pregătit să fugă de înveninați irozi, prea-nfricoșați că-și pierd puterea, tronul sau averea. Soldați disciplinați ucid copilăria de 14000 de ori. Nici plânsul crud al Mamei nu-i înduioșează. Prea ocupați cu Legea morții, vor reveni cu mâini și inimi sterpe. N-au ce s-ofere tiranului cel cu nărav de fiară.
Grăbiți să treacă Sărbătoarea, uităm că noi suntem cei trecători. Imuni la dragoste, urâm cu-aceeași ură veche. E singura ce pare să reziste la tot acest noian de Bucurie ce se revarsă peste noi…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „