Perioadă plină de daruri și de zâmbete, pentru copiii din Fieni. În ultimele zile, reprezentanții administrației locale au primit colindătorii la primărie și au vizitat, alături de Moș Crăciun, unitățile de învățământ din oraș, respectiv, Grădinița Dumbrava Minunată și Școala Diaconu Coresi, oferind daruri celor aproximativ 1000 de copii care învață acolo. Mâine seară, întreaga comunitate este așteptată, la colind, în jurul bradului din Parcul Central.

„Vineri seara, la ora 17.00, suntem așteptați cu toții în Parcul Central, în jurul bradului, să cântăm, să vestim Nașterea Domnului și să-l întâmpinăm pe Moș Crăciun, care le va oferi colindătorilor daruri tradiționale”, se arată pe pagina Primăriei Fieni.
Startul evenimentelor de Crăciun s-a dat deja, de altfel, în orașul dâmbovițean, unde a avut loc, la Centrul Cultural ”Mihail Lupescu”, o seară de colinde și muzică populară tradițională, cu participarea Grupului Dinu Lipatti și a artiștilor Luiza Maria Popescu și Marius Gheorghiu.

AUTOR: F.S.














