Sfârșitul anului se grăbește să sosească și cum altfel să îl celebrăm dacă nu cu unul dintre articolele seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat”? Textele scrise sub umbrela acestei serii au luat naștere din dorința arzătoare de a rămâne în fața dumneavoastră aceeași, independent de schimbările apărute în viața mea, astfel că am investit în ele părți din sufletul meu, nădăjduind să nu vă dezamăgesc pe voi și, recunosc, pentru a nu-mi pierde curajul, zâmbetul, principiile, credința, sinele – pe traseul acestei vieți fericite și lungi pe care aspir să o trăiesc.
A fost un an lung, plin, înțesat de bune și de mai puțin bune, cu o primăvară blândă și cu o vară pentru care sunt extrem de recunoscătoare, cu o toamnă care mi-a adormit pentru vecie o parte din suflet și cu o iarnă în care am încercat din răsputeri să mă vindec. Una dintre cele mai importante lecții învățate pe parcursul acestor doisprezece luni este să nu pun niciodată Universul la încercare, să nu îl provoc, să nu îl ațăț, să nu mă cred superioară lui, ci să fac tot ce îmi stă în putință să devin una cu el.
Am învățat că amintirile rămân în ciuda trecerii timpului și că la sfârșitul unei zile lungi și grele ne putem consola cu acestea. Am învățat că oricât de tare suferim la un moment dat și că oricât de cruntă ni se pare suferința noastră..se poate și mai rău. Am învățat că în inocența noastră umană ne imaginăm că mai avem timp, însă nimic, niciodată, nu poate fi mai imprevizibil decât timpul.
Poate una dintre cele mai mari aspirații pe care le am pentru anul viitor este aceea de a face lucrurile exact așa cum simt. Nădăjduiesc să abandonez frica, anxietatea, teama de eșec, dorința de validare. Îmi doresc să las viața să își urmeze cursul fără să mă împotrivesc, fără să mă zbat. Scriam la un moment dat aici, dacă nu mă înșel chiar anul trecut pe vremea aceasta, că mă rog rostind nu doar “Facă-se voia Ta”, ci și “..și ajută-mă să o înțeleg!”, căci nimic nu a măcinat vreodată mai tare sufletul unui om decât întrebarea “de ce? ”.
“Concluzii ale unui eu interior întârziat” va rămâne aici, cu noi, ca parte din mine. Seria acestor articole nu va avea sfârșit căci întotdeauna voi încerca să rămân în fața dumneavoastră onestă, cât mai apropiată de cea pe care nu doar că o citiți superficial, ci care vi se destăinuie sincer, în fiecare săptămână. Și toate acestea pentru a nu vă dezamăgi pe voi și mai ales pentru a nu-mi pierde curajul, zâmbetul, principiile, credința, sinele.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște