Știți? Am ajuns să cred cu tărie că foarte puține lucruri avem dreptul să judecăm, însă noi ne-am însușit atât de tare acest drept încât avem impresia că putem spune orice, despre oricine, la orice oră, fără consecințe. Și chiar dacă repercusiunile poate că nu se văd, ele cu siguranță există.
Cum am ajuns aici?
Ieri după amiază am mers să fac și ultimele cumpărături pentru Crăciun. Agitație, tumult, nerăbdare, încântare, bucurie. Acestea sunt doar câteva dintre adjectivele care ar putea să descrie atmosfera din magazinul în care am fost. Toate acestea până într-un anumit punct. Mă îndreptam spre raionul cu jucării în căutarea unui cadou potrivit pentru nepoțelul meu. În fața standului cu mașinuțe din lemn, uitându-se cu interes la minunățiile atent lucrate, erau trei persoane: două femei și un bărbat. Am înțeles apoi, din discuții, că era vorba despre un cuplu și despre o mamă singură. Doamna venită acolo cu soțul ei nu mai contenea despre cât de inadmisibil i se pare faptul că oamenii se uită la bani atunci când vine vorba despre plăcerile copiilor – arătând spre femeia singură care compara două jucării de ceva vreme. Mi-am întors privirea spre păpuși, vădit stânjenită de tonul pe care doamna însoțită comenta fiecare mișcare a celei care, nici-nu-contează-din-ce-motive, era acolo singură, încercând să aleagă o mașinuță nu foarte costisitoare, dar care să îi aducă bucurie copilului. “Hai dragă ia-le pe amândouă ca odată e Craciunul!” – au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit vreme de câteva minute bune, căci în urma lor s-a așternut o liniște grea. Apoi un oftat, apoi suspine. Doamna singură și-a întors privirea către mine, conștientă fiind de faptul că am asistat la una dintre cele mai penibile situații din viața ei. Mi-a spus printre lacrimi că în urmă cu două luni i-a decedat soțul și că anul acesta petrece Crăciunul alături de băiețelul ei, rămas fără tată. Povestea m-a îngenunchiat.
Muzica sufletului nostru este cea după care corpul dansează. Armonia perfectă dintre inimă, trup și minte reprezintă idealul fiecăruia, simfonia perfectă a oricărui compozitor, poezia melodioasă a vieții umane. Aud atât de des clișeul clasic cu practica pe care o știm cu toții și cu teoria de care este atât de greu să ținem cont, încât, în urma întâmplării din magazin, m-am gândit la cum stau lucrurile, de fapt. Adevărul este că știm ce este bine și mai știm și ce este rău. Adevărul este că totul ține de alegeri și că de multe ori facem alegeri greșite în mod conștient – din diferite motive. Și mai știți ce? Cu toții știm că este greșit să judecăm, însă cu toate acestea, continuăm să o facem!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște