You are currently viewing BILANȚ, LA FINAL DE AN: MINISTERUL TURISMULUI ESTE LA ZI CU PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ

BILANȚ, LA FINAL DE AN: MINISTERUL TURISMULUI ESTE LA ZI CU PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ

„La final de an, tragem linie și putem observa cu ușurință că, în ciuda provocărilor care s-au ivit, activitatea ministerului pe componenta PNRR a fost una intensă și cu multe reușite! Din perspectiva atribuțiilor care ne revin, suntem la zi. Am respectat cu strictețe fiecare termen pentru a duce la îndeplinire jaloanele, s-a muncit mult și în avans, astfel încât, cel puțin din punctul nostru de vedere, să nu întârziem nicio reformă. Turismul românesc are nevoie de Organizațiile de Management al Destinațiilor pentru a putea fi promovat la nivel de excelență, iar mediul de afaceri trebuie să beneficieze de suport pentru cercetare, dezvoltare și inovare! Pentru anul ce va urma, ne propunem să continuăm cu aceeași determinare misiunea!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) are în atribuții implementarea Componentei 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare (Reforma 1 – Jaloanele 241, 243, 244 și Ținta 245, precum și Investiția 1 – Jalonul 246) și a Componentei 11 – Turism și cultură (Reforma 1 – Jaloanele 326, 328, precum și Țintele 329 și 330).

Pentru trimestrul 4 al următorului an, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului trebuie să îndeplinească  Jalonul 246, care presupune dezvoltarea a cel puțin șapte platforme digitale publice operaționale, cu legătură la un punct de contact unic electronic, în scopul stimulării competitivității mediului de afaceri și pentru asigurarea transparenței legislative, a debirocratizării, precum și a simplificării procedurilor. În acest sens, instituția a inițiat deja procedura de achiziție de servicii de consultanță, fiind desemnat și un câștigător, care va elabora documentația în vederea executării platformelor.

În ceea ce privește Ținta 329, al cărei termen este trimestrul 4 al anului 2023, vor fi înființate 8 OMD-uri regionale. Acestea vor include toate entitățile relevante care își desfășoară activitatea în sectoarele turismului și culturii, într-o anumită zonă. Instituirea și operaționaizarea lor se vor baza pe Recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Editor: I.F.A.