You are currently viewing Vaticanul a anunțat cum se vor desfășura funeraliile Papei Benedict al XVI-lea

Vaticanul a anunțat cum se vor desfășura funeraliile Papei Benedict al XVI-lea

Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Ceremonia va începe la ora 9:30 a.m. (08: 30 GMT).

Trupul neînsufleţit al lui Benedict al XVI-lea va fi expus, începând de luni, în Bazilica Sfântul Petru, a confirmat, de asemenea, Matteo Bruni într-o conferinţă de presă, precizând că Joseph Ratzinger a primit sacramentul bolnavilor cu puţin timp înainte de moarte.

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani.

Doar două delegații oficiale vor participa la funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea. Vaticanul a anunțat că Germania și Italia vor fi reprezentate la nivel de stat. Alți oficiali care vor să participe o vor face în nume personal.

Editor: I.F.A.