You are currently viewing Șoferul care a intrat cu autoturismul într-un magazin din Târgoviște, avea alcoolemie ridicată!

Șoferul care a intrat cu autoturismul într-un magazin din Târgoviște, avea alcoolemie ridicată!

La data de 9 ianuarie a.c, un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, ar fi pierdut controlul acestuia, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de zidul unei societăți comerciale.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.