You are currently viewing Un bărbat de 50 de ani a fost ucis în bătaie într-o societate comercială din Craiova

Un bărbat de 50 de ani a fost ucis în bătaie într-o societate comercială din Craiova

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost ucis în bătaie, luni dimineața, în incinta unei societăți comerciale din Craiova.

Potrivit Poliției Dolj, poliţiștii din Craiova au fost sesizați, prin apel de urgență 112, că în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Craiova un bărbat a fost agresat fizic. Aceștia au găsit la locul indicat un bărbat de 50 de ani, din Craiova, în stare de inconștiență. Echipajul  de pe ambulanța sosită la fața locului a constatat decesul bărbatului.

„Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost constituită echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic. Cercetările au fost preluate în anchetă proprie de către procurorul criminalist, fiind desfăşurate activităţi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri în consecinţă”, transmite Poliția Dolj.

Editor: I.F.A.