You are currently viewing Lacrimi mute – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Lacrimi mute – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

 

Un copilaș ale cărui mâini și piciorușe sunt contorsionate din naștere. O mamă care a trecut prin teribila frică de a fi condamnată pentru nereușita unei astfel de nașteri. Un tată dispus să se sacrifice până la capăt pentru fetița lui. Două perechi de ochi care privesc drama surioarei și nu o înțeleg defel. Un univers la suferinței în care se înalță rugăciunea și nădejdea. Și, peste toate, lacrimi mute. Medicii o sfătuiseră să o abandoneze. Să uite. Dar nu a vrut.
Sănătoși fiind, suntem obișnuiți să nu ne mulțumim cu ușurință. Lepra oricărei slăbiciuni este atât de departe încât doar Dumnezeu poate auzi strigătul celor zece bolnavi. Singurătatea suferinței este mai rea ca orice și e greu de crezut că asemenea diagnostice insuportabile își pot găsi soluția salvatoare pe drumul spre Spitalul duhovnicesc. Îl întâlniseră pe Cel care tămăduia cu discreție. Simțiseră în fiecare clipă asprimea necruțătoare ale unor prescripții care, departe de a-i vindeca, le adâncea și mai mult disperarea. Am fi înclinat să credem că tot acest chin i-a sensibilizat, i-a făcut mai înțelepți, mai credincioși. Poate că de multe ori se rugaseră fierbinte, ridicaseră pumnii spre Cer sau se resemnaseră. Cu siguranță își puseseră întrebarea: De ce noi? De ce eu?
Cu toate acestea, doar unul, și acela străin, s-a întors să mulțumească. A realizat întunericul din care fusese eliberat pentru a lua parte la moștenirea Sfinților, întru Lumină (Sf. Pavel) Fusese strămutat întru Împărăția Fiului iubirii Tatălui. Se întorsese, în sfârșit, Acasă. A căzut cu fața la pământ pentru că a știut Cine este cel ce L-a vindecat. Nu fusese vreo întâmplare, vreo coincidență, vreo magie oarecare. A crezut ceea ce era de necrezut și s-a mântuit. S-a eliberat de teamă, de boală, de excluderea celor care se cred sănătoși, de neatins pentru orice slăbiciune trupească sau sufletească.
Fetița din brațele acelei mame are o șansă. Umbra amenințătoare a morții și travaliul cumplit al oricărui spital îi descurajează pe unii, dar pe alții îi motivează să iasă întru întâmpinarea Lui. Undeva, în străfundurile ființei noastre, freamătă încă acea suflare de Viață care are nevoie de adierea Duhului Sfânt și de solidaritatea atotcuprinzătoare a Bisericii, unicul Spital în care ceea ce este imposibil, devine posibil. Abia atunci, mergând pe Cale, se va fi vindecat orice suferință. Va fi încă un om la picioarele Lui pentru a-I mulțumi, cu recunoștință.

P. S. Mulțumitori fiind noi, nevrednicii…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „