You are currently viewing Statuia poetului Mihai Eminescu, amplasată într-un parc din Orșova, a fost vandalizată

Statuia poetului Mihai Eminescu, amplasată într-un parc din Orșova, a fost vandalizată

Polițiștii din Orșova au deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în Parcul ‘General Ion Dragalina’ din municipiu, a fost murdărit cu vopsea roșie și cu inscripții obscene, anunță Rador.

Potrivit corespondentului RRA,  incidentul ar fi avut loc ieri, cu o zi înainte de marcarea a 173 de ani de la nașterea poetului național. Autoritățile încearcă să-l identifice pe cel care a vandalizat statuia lui Mihai Eminescu.

La data de 14 ianuarie a.c., ora 20.20, Poliţia municipiului Orşova s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că bustul statuii ce îl reprezintă pe Mihai Eminescu, amplasat în parcul ,,General Ion Dragalina” din municipiul Orşova a fost inscripţionat cu vopsea de culoare roşie cu texte obscene. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Orşova care a efectuat cercetarea la faţa locului”, a transmis sâmbătă seară IPJ Mehedinţi.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsurile corespunzătoare.

Editor: I.F.A.