Seria “Concluzii ale unui eu interior întârziat” a luat naștere, așa cum am menționat deja în numeroase articole anterioare acestuia, din dorința de a rămâne în fața dumneavoastră cât mai onestă, dar și din încercarea de a îmi păstra curajul, zâmbetul, principiile, credința, sinele. Ceea ce nu am spus niciodată, însă, este că de foarte multe ori această serie a scos la suprafață temeri, speranțe, bucurii interioare și tristeți latente, stări și sentimente despre care nu credeam că există.
Într-unul dintre articolele acestei serii afirmam că “Oamenii nu sunt marionete. Dumnezeu a tăiat sforile când le-a dăruit liberul arbitru.”, iar astăzi, dorindu-mi să vorbesc despre partenerii de viață – subiect pe care, de-a lungul timpului l-am mai abordat aici, cu voi, această frază a fost cea cu care mi-am dorit să încep. Știți cum se spune că nu avem puterea să alegem familia în care ne naștem, părinții, frații sau surorile? Ei bine, nu sunt atât de sigură, de vreme ce eu nu aș schimba nimic din acest punct de vedere. În orice caz, dacă unele decizii nu ne aparțin, există cu mult mai multe momente, numeroase privințe și în mod vădit diverse perspective asupra cărora liberul arbitru își spune cuvântul. Cu siguranță ar fi trebuit să încep cu definiția acestui concept, care îl plaseaza în rândul capacităților umane de a acționa numai după propria voință, independent de oricare altă influență.
Acum, revenind la cele pe care voiam să le subliniez inițial și detașându-mă de cazurile excepționale – de pildă cele în care, în funcție de comunitate, etnie, religie etc., familia este cea care decide asupra viitorului soț/viitoarei soții, și referindu-mă strict la populația majoritară, fiecare își alege partenerul de viață în funcție de propriile plăceri, convingeri, principii, dorințe. Și dacă tot avem posibilitatea aceasta pe care, poate, la o primă vedere nu o catalogăm ca fiind incomensurabilă, dar vă spun eu că este; și nu doar eu, ci și acele excepții amintite mai sus, acele persoane care, din păcate, nu au oportunitatea de a decide cu cine să își întemeieze o familie, ori cu cine să meargă de mână în lume – atât în sens propriu, cât și în sens figurat, de ce să nu profităm la maximum de ea?
Nu pledez pentru schimbarea partenerilor de viață în funcție de sezon, ori pentru orice inconvenient minor, însă atunci când cel de lângă tine nu se mai află, pe o scară imaginară, pe aceeași treaptă cu tine, și nici nu vrea să urce sau, după caz, să coboare, pledez pentru desprinderea de el. Viața este scurtă și n-am vrea să ne trezim la sfârșitul acesteia guvernați de regretul că nu am trait-o lângă cine ne-am fi dorit. Da, te leagă amintirile, obișnuința, momentele frumoase, poate și acel act pe care îl privim cu atât de multă importanță, te leagă copii, promisiunea în fața lui Dumnezeu și cine ști câte și mai câte, însă dacă nu te mai leagă iubirea, devotamentul, respectul si dragostea sinceră, e mai bine să nu te lege nimic.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște
