You are currently viewing O fată de 14 ani, din Caraș-Severin, și-a dat foc după o ceartă cu iubitul ei mai în vârstă

O fată de 14 ani, din Caraș-Severin, și-a dat foc după o ceartă cu iubitul ei mai în vârstă

O adolescentă de 14 ani din Caraș-Severin a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri pe aproape jumătate din corp.

Potrivit presei locale, fata și-ar fi dat foc după ce s-ar fi certat cu prietenul ei, un bărbat mai în vârstă.

Focul i-a cuprins o parte din față, gâtul și brațele. Când a simțit durerea tot ea a reuși să se salveze, aruncându-se în zăpadă.

Adolescenta a fost dusă noaptea la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului, de gradele 2, 3 și 4.

Medicii i-au curățat rănile, iar apoi fata a fost intubată, pe secția de Terapie Intensivă.

Editor: I.F.A.