Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), urmat de 78 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Peste 640 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar mii au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
Seismul a dărâmat clădiri și a produs victime și în Siria și Liban, unde echipele de salvare caută supraviețuitori sub dărâmături.
Premierul britanic Rishi Sunak a transmis că Marea Britanie este gata să ofere ajutor după cutremur. Sute de oameni sunt încă prinși sub dărâmături, în timp ce salvatorii continuă căutările printre mormane uriașe de moloz, scrie The Guardian.
Cel puțin 284 de persoane au murit în șapte regiuni din Turcia, iar 440 au fost rănite.
Numărul morților în Siria a crescut la 237, cu peste 630 de răniți, potrivit presei de stat siriene. Cel puțin 120 de persoane au murit în zonele controlate de rebeli.
Aproape 900 de clădiri au fost distruse în provinciile Gaziantep și Kahramanmaras din Turcia, a declarat vicepreședintele Fuat Otkay. Un spital s-a prăbușit în orașul de coastă mediteraneean Iskanderoun.
Editor: I.F.A.














