Salvatorii depun în continuare eforturi pentru a-i scoate pe oamenii prinși sub ruine, după cutremurele de magnitudine peste 7 care au avut loc la începutul săptămânii în Turcia și s-au resimțit puternic și în Siria.
Experții avertizează că sunt din ce în ce mai puține șanse ca printre dărămâturi să fie găsiți oameni în viață. Cel puțin 15.800 de persoane au murit în cele două țări, iar numărul răniților este de ordinul zecilor de mii.
Cel puțin 12.873 de persoane au murit în Turcia, potrivit celui mai recent bilanț anunțat joi dimineață, relatează The Guardian. Față de datele anunțate miercuri seară, s-au adăugat aproape 500 de noi decese. În Siria, cel mai recent bilanț se ridică la 2.992de morți.
Astfel, numărul total al deceselor în cele două țări a ajuns la 15.865.
Temperaturile din orașul turc Gaziantep, unul dintre cele mai afectate de cutremur, au scăzut până la -5 grade Celsius la începutul zilei de joi, iar mii de familii și-au petrecut noaptea în mașini și corturi improvizate, temându-se să se întoarcă în casele lor sau avânt interdicție să facă acest lucru, relatează Al Jazeera.
Editor: I.F.A.














