You are currently viewing Deficitul comercial al României în 2022 a depășit 34 de miliarde de euro

Deficitul comercial al României în 2022 a depășit 34 de miliarde de euro

Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, deficitul balanţei comerciale în 2022 a fost de 34,094 miliarde euro. Creșterea față de 2021 este de peste 10 miliarde, în procente însemnând 44%.

S-a ajuns la acestă situație cu toate că exporturile au cunoscut o creștere substanțială în anul care a trecut – peste 23%. Importurile au crescut chiar mai mult, cu 28 de procente.

Practic, în ultimii 3 ani deficitul – adică diferența între exporturi și importuri – s-a dublat.

În 2020, deficitul era de 18,3 miliarde, în 2019 – 17,28 de miliarde, iar în 2018 abia trecea de 15 miliarde.

Peste 70% din comerțul nostru este cu alte state UE. Nu avem încă date defalcate pe țări, dar, pe baza ultimilor ani, principalul nostru partener comercial este Germania, urmată de Franța și Italia. În schimb, China, din care avem impresia că importăm enorm, este în general sub Ungaria: în 2021 reprezenta doar 6,3% din importurile noastre. Problema aici este că deficitul nostru comercial în relația cu China este enorm – în 2021, de pildă, a fost de 5 miliarde de euro.

Editor: I.F.A.