Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că nici legislaţia din România, nici cea ucraineană nu permit desfăşurarea de lucrări care să pună în pericol biodiversitatea şi eco-sistemele din Delta Dunării, arătându-se convins că ministerele de resort vor monitoriza lucrările care vizează canalele navigabile.
”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are două proceduri de mediu deschise cu partea ucraineană cu privire la investiţii în zona Deltei Dunării. Ambele proceduri se bazează pe legislaţia naţională ucraineană şi cea din România, respectiv convenţii internaţionale, convenţia Espoo, în mod special. Nici legislaţia naţională a României, nici legislaţia ucraineană nu permit desfăşurarea unor lucrări în acea zonă care să pună în pericol biodiversitatea şi eco-sistemele din Delta Dunării”, a arătat Tanczos Barna joi, într-o declaraţie de presă.
El s-a declarat convins că, în ceea ce priveşte lucrările care au avut loc în zona Deltei, de partea ucraineană, ”ministerele de resort vor urmări toate lucrările care vizează canalele navigabile” şi că ”pe căile diplomatice se vor găsi soluţiile de comunicare cu partea ucraineană”.
”Subliniez încă o dată că Ministerul Mediului va urmări aceste lucrări, va urmări procedurile bazate pe convenţiile europene şi internaţionale şi vom împiedica toate lucrările care pot afecta biodiversitatea şi ecosistemul Deltei Dunării”, a conchis ministrul Mediului.
Editor: I.F.A.














