Încă de la o vârstă fragedă avem tendința să privim spre adulții din viața noastră într-un mod admirativ, ajungând chiar să luăm drept model unul dintre aceștia. Specialiștii consideră că pentru foarte mulți copii, importanța alegerii unei persoane, ori a unui personaj, al cărui comportament să trezească în interiorul lor sentimente de încântare, de stimă și de respect, este una ridicată, de vreme ce în primii ani de viață cei mici au tendința să copieze majoritatea acțiunilor pe care le fac adulții prezenți în viața lor.
Dorința mea nu este în niciun caz aceea de a vă plictisi cu idei prezente deja pe întreg internetul, deși acestea sunt pe cât de necesare, pe atât de interesante. Așa-numitul “role model” ajută la formarea caracterului și cizelează comportamentul celui ce îl privește cu admirație, acționând asemenea unui profet pentru discipolii săi.
Așa cum spuneam în primele rânduri ale prezentului articol, această alegere este făcută, de cele mai multe ori, în rândul celor mici, urmând ca pe parcursul anilor modelele din viața acestora să se schimbe. Trecuți de vârsta adolescenței, oamenii au tendința să înceapă să respingă aceste “role models”, considerând că influența lor nu mai este necesară. Puțini sunt cei care ajunși la vârsta maturității privesc încă admirativ spre modelele alese în copilărie sau în adolescență. Ei fie aleg noi modele, fie exclud acest concept în totalitate.
Nu îmi doresc să vorbesc despre mine cea de acum douăzeci de ani, despre mine cea de acum cincisprezece, zece sau cinci ani. Vreau să vă spun despre mine cea de acum. Serile trecute citeam ceva care m-a făcut să mă întreb spre cine privesc cu admirație în acest moment. Pentru câteva minute, mintea mea s-a golit și nu am reușit să dau niciun răspuns concret. În această dimineață, însă, mi-am spus: NATURA.
Natura este cel mai bun profesor! Ea ne învață că lumea înconjurătoare reprezintă un ecosistem complet, că totul este ciclic, că nimic nu rămâne în urmă fără motiv. Natura se regenerază, se ridică, se înalță. Adoarme și se trezește la viață ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Natura se descurcă singură, pe noi doar ne tolerează. Întotdeauna este mai bine să fii una cu ea, și nu împotriva ei. Fauna și flora, ele ne pot fi dascăli, ele ne pot învăța. Ne-am îndepărtat atât de mult de tot ceea ce însemnă “natură”, încât doare. Pe noi ne doare, pe ea o doare. Comportamentul animalelor, firul ierbii, ciripitul păsărilor, ploaia, toate, absolut toate sunt dispuse să ne dea lecții de viață asemeni modelelor pe care le priveam cu admirație în copilărie. Depinde de noi să le luăm în considerare.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște
