You are currently viewing Pediatrul Felix Georgescu susține inițiativa acordării de concediu medical și pentru părinții copiilor de peste 7 ani

Pediatrul Felix Georgescu susține inițiativa acordării de concediu medical și pentru părinții copiilor de peste 7 ani

Pediatrul Felix Georgescu suține campania Declic de strângere de semnături, în sprijinul părinților, cu copii mai mari de 7 ani, care nu pot beneficia de concediu medical atunci când aceștia sunt bolnavi. Asta deoarece, în acest moment legea nu prevede eliberarea concediului medical atunci când micuții, chiar internați fiind au depășit această vârstă.

„Asta înseamnă că se așteaptă ca un copil de 7 ani să poată sta singur internat 2-7-14 zile, timp în care să fie suspus poate unor intervenții chirurgicale sau tratamente invazive, fără suportul emoțional și fizic al unuia dintre părinți sau tutore legal.

O simplă branulă le poate afecta capacitatea de a se îmbrăca, mânca sau de a merge la toaletă – ca să vorbim despre impactul fizic.

Tot o simplă branulă poate cauza reacții de anxietate, atacuri de panică – ca să vorbim de impactul emoțional.

Așa cum și alte intervenții efectuate pe perioada internării, mai invazive sau chirurgicale, pot marca emoțional un copil ce nu are lângă el mama, tatăl, sau alt tutore ce îi poate oferi liniște și suport.

Solicit prelungirea vârstei de acordare a concediului medical pentru aparținători, cel puțin pentru situațiile ce necesită internarea, și pentru copiii cu vârsta de peste 7 ani, până la 18.

De ce este important?

Din păcate sunt părinți care sunt nevoiți să lase copilul singur în spital, deoarece nu își pot lua concediu de odihnă sau fără plată și nu pot risca să rămână fără un venit, sau chiar rămân fără un loc de muncă din această cauză.

Nu putem să prevedem când și dacă vom ajunge să ne regăsim în această situație, așa că, uniți, putem încerca să schimbăm lucrurile pentru a îi permite fiecărui părinte ce se regăsește în această situație să fie alături de copilul său când acesta are nevoie de el.

Impactul emoțional asupra copilului este unul major, el neavând instrumentele necesare pentru gestionarea emoțională și cognitivă a unor astfel de situații”, spun inițiatorii campaniei.

Petiția privind această modificare importantă pentru copii și părinți deopotrivă poate fi semnată aici. Până în prezent, peste 24 de mii de persoane au semnat.

AUTOR: F.S.