You are currently viewing Copiii cu sindrom Down, sărbătoriți, astăzi, la Târgoviște

Copiii cu sindrom Down, sărbătoriți, astăzi, la Târgoviște

În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, ce are ca scop sensibilizarea și conștientizarea societății cu privire la această afecțiune și la nevoia incluziunii sociale a persoanelor cu sindrom Down. În acest sens, pentru a crea o punte între societate și familiile celor cu sindrom Down, ca oamenii să cunoască beneficiile dezvoltării mediului de viață incluziv, Centrul de Zi pentru copii cu autism și Sindrom Down „Sfânta Maria” i-a dus pe sărbătoriții zilei, la locul de joaca Hera Kids, din Târgoviște.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, copil, persoane în picioare şi interior

„Cu această ocazie, în compania părinților și sub îndrumarea atentă a personalului Centrului, toți copiii prezenți, dar îndeosebi cei cu sindromul Down, care sunt dornici de atenție și mai ales afecțiune, pe care o oferă din plin, la rândul lor, celorlalți, s-au bucurat de zâmbete, multă joacă, voie bună și au împărtășit împreună momente de neuitat! Mulțumim reprezentanților Arhiepiscopia Târgoviștei, Patiseriei Berechet și Asociatia HERA CLUB atât pentru cadourile oferite copiilor, cât și pentru bucuria de a se juca și petrece împreună clipe minunate”, transmit reprezentanții centrului aflat în subordinea Primăriei Târgoviște.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare şi interior

AUTOR: F.S.